5 greşeli pe care le fac femeile în cuplu, din perspectiva psihologului Gáspár György

5 greşeli pe care le fac femeile în cuplu, din perspectiva psihologului Gáspár György

 

Relațiile, mai ales cele de cuplu, ne pot duce din rai în iad în doar câteva secunde. Iar cel mai trist este că nici nu avem habar despre cum am putea îmbunătăți situația și ajungem să ne scăldăm în gustul amar al frustrării și neputinței. Pornind de la observațiile rezultate din practica terapeutică, am identificat o listă cu 5 dintre comportamentele inconștiente în care se implică femeile și care ar putea reprezenta o parte din cauzele stresului relațional.

  1. Crezi în el mai mult decât crezi în tineExperiența personală ca terapeut de cuplu mi-a demonstrat că, într-o relație în care femeia se consideră inferioară bărbatului, pacea psihologică și cea emoțională nu-și vor găsi niciodată locul. Probabil că asta este ceva care a funcționat în secolul trecut, în relația de cuplu a bunicilor noștri, dar să ne reamintim că în 2018 niciunul dintre sexe nu este mai presus decât celălalt. Iar acest adevăr este bine să devină faptic încă de la începutul relației. Așadar, nu trăi cu speranța că, în timp, lucrurile se vor schimba, dacă tu nu vei face ceva în acest sens. La modul concret, acest comportament se manifestă atunci când nu-ți faci vocea auzită, atunci când îți minimalizezi nevoile, atunci când nu pui limite sau atunci când – din teama de a nu-l pierde – nu spui „NU“. Meriți să fii iubită și respectată, indiferent de cât de competent sau potent ar fi bărbatul de care te-ai îndrăgostit. Iar acest lucru este valabil și pentru femeile singure care se îndrăgostesc de bărbați căsătoriți. OK, ca terapeut s-ar putea să dovedesc înțelegere chiar și față de acest comportament, dar știu și că ești vrednică de o iubire completă, nu doar de jumătăți sau sferturi de măsură. E posibil să trăiești cu temerea că nu ești suficient de bună, dar, în acest caz, mă îndoiesc la modul real că te-ai simți atrasă de un bărbat care să te aprecieze, ci mai degrabă vei alerga după bărbați indisponibili sau după „băieții răi“. Ei bine, poți face asta, dar pe „fericirea“ ta. Acestea sunt răni psihologice de care ar fi înțelept să te ocupi înainte de a intra într-o relație; sau, dacă îți asumi riscul, caută un partener uman, unul care să vadă în tine ceea ce părinții tăi nu au văzut, și nu unul care prin fiecare gest să-ți transmită cât ești de incompetentă. Și, da, încă mai există bărbați iubitori și băieți buni – important este să crezi că meriți un astfel de partener.
  1. Vrei să fii 2 în 1. În calitate de bărbat, sunt un umanist convins și, în calitate de psiholog, susțin feminismul și drepturile femeilor cât de mult pot. Și pentru că – dacă noi, bărbații, nu vom face asta – mai mult ca sigur va izbucni al treilea război mondial. Acum, lăsând gluma la o parte, vreau să-ți spun că nu te costă nimic să-i permiți partenerului tău să fie bărbat și să-l apreciezi pentru buna lui purtare. Dacă tu-i vei transmite ideea că ești auto-suficientă, că nu ai nevoi și că nu-ți pasă de complimentele (mai mult sau mai puțin stângace) pe care ți le face, vei sfârși prin a te simți singură și lipsită de valoare. Bărbatul, chiar și cel mai puțin educat, simte intrinsec nevoia de a-și proteja și apăra partenera. Dar, după mai multe refuzuri, s-ar putea să nu mai îndrăznească și, din contra, să se implice în comportamente negative doar pentru a primi atenția ta. Din acest punct de vedere noi, bărbații, suntem asemănători copiilor: dacă nu suntem puși în lumina reflectoarelor datorită comportamentelor pozitive în care ne implicăm, vom face altele negative pentru a fi băgați în seamă. Astfel, lasă-l să fie un sprijin pentru tine, mulțumește-i pentru ajutor și apreciază-i încercările de a-ți ușura viața; chiar dacă nu-i iese mereu ca-n filme sau dacă tu știi că ai putea face lucrurile mai bine decât el. Femeile și bărbații sunt ca două picioare – au nevoie unul de celălalt, pentru a avansa.
  1. Renunți la așteptări. Da, știu, probabil asta ți-a spus bunica ori așa te îndemnau postările de pe Facebook. Dar, te rog să mă crezi, studiile mele sunt ceva mai vaste în domeniul psihologiei relaționale decât ale prietenilor tăi bine intenționați din social media și pot să-ți spun că renunțarea la așteptări nu va aduce fericirea și satisfacția în viața ta amoroasă. Oamenii primesc ceea ce se așteaptă să primească. Femeile cu așteptări scăzute se mulțumesc cu relații nesatisfăcătoare și acceptă să fie tratate necorespunzător; în timp ce femeile care știu ce vor de la o relație ajung să fie tratate ca niște regine (atâta vreme cât își respectă partenerul, altfel domnia lor va fi scurtă). Nu-ți spun să cauți partenerul perfect, dar nici nu te încurajez să te mulțumești cu mai puțin decât meriți. Eu sunt adeptul relațiilor „suficient de bune“, ceea ce înseamnă că un scor de 4, 5 sau 6 din 10 nu are ce căuta în viața ta. Dacă după primele câteva întâlniri el nu trece de acest scor, urează-i „drum bun“ și poate-i lași cadou de adio link-ul acestui articol. Lipsa de informație îl poate scuza o vreme, dar după asta nu mai e treaba ta ce se va alege de capul lui. Iar dacă ești deja legată la cap cu el, găsește o modalitate cât mai blândă și binevoitoare prin care să-i transmiți că nu te mai mulțumești cu puțin și că tu ți-ai făcut tema de-a identifica ce vrei de la o relație, iar acum este rândul lui să decidă dacă rămâne corigent sau merge alături de tine mai departe.
  1. Crezi că dacă țipi mai tare te va auzi mai bine. Din cauza educației și a miturilor urbane, multe femei trec cu vederea o serie de scăpări ale noastre, ale bărbaților; apoi, când li s-a umplut paharul răbdării, revarsă asupra bărbaților o adevărată furtună de grindină. Ei bine, noi, bărbații, avem un creier, chiar dacă uneori pare că nu-l folosim; iar acesta are o parte numită regiunea emoțională (sau creierul vechi), unde e stocat mecanismul biologic numit „lovește sau fugi“. Acesta se activează automat, când percepem un pericol real sau imaginar. Iar atunci când partenera țipă la mine, intră în funcțiune creierul vechi (sau primitiv) și, fără să judec prea mult, reacționez într-un mod primitiv sau împietresc. Reacții care mai mult ca sigur vor irita orice femeie – valabil și atunci când amuțesc, dar și atunci când evit sau mai ales atunci când intru în defensivă și mă apăr inutil. Să nu mai vorbim despre situațiile în care bărbații reacționează în mod agresiv. Ceea ce ne arată studiile moderne din psihologia cuplului se poate rezuma astfel: 1) dacă vrei să te audă, vorbește în așa fel încât să sesizeze o diferență (nici prea încet, dar nici prea tare) – totuși, modulează tonul, fiindcă… „tonul face muzica“; 2) nu te rușina de nevoile și dorințele tale (chiar dacă par puerile); și 3) un început amiabil este mai folositor decât unul aspru.
  1. Renunți la rolul de iubită și devii doamna învățătoare. Chiar dacă în fantasmele voastre erotice îi place să fie dominat de tine (tu fiind în rolul învățătoarei), asta nu înseamnă că în viața de zi cu zi va răspunde la fel de bine la dojenelile tale. Și acum, te rog să fii foarte atentă… deoarece îți voi spune cel mai mare secret: în relații nu există critică constructivă; oricât de frumos ai încerca să o îmbraci, critica rămâne tot critică și duce la revoltă, agresivitate sau deconectare. Decât să-i spui că este prost făcut grămadă pentru că nu a fost în stare să strângă rufele, mai degrabă îi vorbești despre fapte: „Am văzut că nu au fost adunate rufele – ceea ce mă frustrează foarte tare, deoarece ne-am înțeles că este treaba ta. Ca să avem mai mult timp pentru noi și ca să ne bucurăm inclusiv de sex, am nevoie să mă ajuți și să contribui la treburile casnice.“. Știu, probabil, vei spune că sună ca-n cărți și nu-ți vine natural. Dar, în fapt, este vorba doar despre o lipsă de exercițiu. Sunt sigur că nici când ai luat primul smartphone în mână nu a fost nimic natural, doar că ai învățat să-l folosești în așa fel încât să răspundă nevoilor tale. Ei bine, și într-o relație de cuplu te poți adapta, nu doar când e vorba de tehnologie – doar că, în plus, va trebui să-i respecți bărbatului imaginea de sine și să ai grijă de el ca și de cel mai valoros partener de drum din călătoria numită viață.

 Text de Gáspár György, psiholog clinician şi psihoterapeut relaţional, specializat în hipnoza clinică, psihoterapia de familie şi psihoterapia integrativă.

Cu Dr. Gaspar vă puteți întâlni în fiecare miercuri, LIVE pe Facebook A List Magazine, de la ora 21.30. #LoveIsFun

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *